Rețelele sociale și identitatea online – O perspectivă pentru adolescenți
Articol de Roisin Kiberd. Roisin este un scriitor independent cu sediul în Dublin și fost ambasador al Zilei Internetului Securizat. Roisin contribuie în mod regulat la Motherboard și Vice UK. De asemenea, a fost publicată în The Guardian, The Irish Times, The Irish Independent și Lovin Dublin.
Rețelele sociale și identitatea online – O perspectivă pentru adolescenți de Roisin Kiberd
A trăi într-o eră online înseamnă să te naști cu SEO uman, activ de înainte ca degetele noastre mici să atingă tastatura.
Când eram în adolescență, obișnuiam să-mi scriu toate mesajele text de mână într-un mic caiet, dintr-un instinct ciudat de tezaurizare. Nokia 8210 îmi rămânea veșnic fără spațiu (vă amintiți că a trebuit să ștergeți mesajele?) și nu pot să explic exact de ce, dar îmi doream un record despre tinerețe, o perioadă în care eram sentimentală și proastă și suficient de absorbită în sine încât să cred. mesajele text trimise primului meu iubit au contat pentru posteritate.
Cel puțin nu era nicio șansă ca micul meu carnețel încântat să devină public. Astăzi, adolescenții au interacțiunile înregistrate indiferent dacă vor sau nu, în mesaje și pe rețelele de socializare. Tehnologia este mai puțin îngăduitoare acum: toate greșelile și „like-urile” și tunsorile suspecte stau pe internet ca un tatuaj prost.
Spre deosebire de vechiul web unde era de neconceput să-ți dezvălui identitatea reală, astăzi îți dai numele și locația atunci când te înscrii la o rețea de socializare, marcând-ți devreme teritoriul online. Începe surprinzător de tânăr: conform descoperiri recente , mulți copii încep să folosească rețelele sociale de la zece ani.
Primele zile ale rețelelor sociale au fost în mare parte lipsite de griji – acum greșelile pot fi ca un tatuaj prost
Camere de chat și Internet prin dial-up
Când aveam zece ani, Microsoft a lansat Chat cu benzi desenate , o sală de discuții la nivel mondial sub forma unei benzi desenate fără sfârșit, cu o distribuție distinctă de extratereștri și beatniki din anii '90. M-am alăturat în mod corespunzător folosind părinții mei scârțâiți Dell și internet dial-up , deși conversațiile pe care le-am avut acolo m-au îngrozit (‘ A/S/L ?’ Ce însemna asta?). Nu era o rețea de socializare, dar avea o asemănare importantă: Comic Chat te plasa într-o „cameră” plină de străini și te provoca să te scrii în existență.
Arata Comic Chat ciudat de steril acum, destul de uscat și lipsit de trăsături, dar a fost prima mea încercare de a mă automoda online. Este amuzant să-l compari cu cel mai potrivit pentru copii de astăzi MMO-uri precum Club Penguin și Moshi Monsters, care oferă roți stabilizatoare pentru rețelele sociale.
Privind în urmă, a existat o fereastră de aproximativ cinci ani post-Comic Chat, timp în care am continuat să pun bazele eului meu online. La doisprezece ani am încercat să construiesc un site web numit „Cool.com”. A fost foarte tare, vă asigur: vă puteți da seama după utilizarea Comic Sans, verde lime care să se potrivească cu mobilierul meu gonflabil. Apoi, mai târziu, m-am obsedat de crafting și m-am alăturat unor forumuri precum Decupați și păstrați , Ravelry și Meșter , unde am învățat eticheta forumului și că atunci când ceva este foarte bun sau foarte rău atrage comentarii (încă aplic această logică la articolele pe care le scriu astăzi: Măsoară succesul în tweet-uri furiosi).
După o oprire neplăcută pe LiveJournal, apoi mai târziu pe Blogger și WordPress, m-am alăturat în sfârșit noului „web social” cu Bebo și Myspace. Am fost precauți în a ne alătura, așa că pe Bebo, prietenul meu și cu mine am creat un profil fals ca un măgar care vorbea în versuri irlandeze, în timp ce pe Myspace aveam un cont de parodie ca Margaret Thatcher (ambele par uluitor de nefaste astăzi, dar la vremea aceea' umorul aleatoriu a apărut mare și ne-am gândit că suntem foarte deștepți...).
Ascensiunea celebrității rețelelor sociale
Abia după ce am testat apele m-am hotărât să-mi creez conturi în nume propriu, când mi-am dat seama că nefăcând acest lucru ratam.
Un semn distinctiv al erei Myspace a fost ascensiunea celebrității rețelelor sociale: personalități precum Tila Tequila, Jeffree Star și Kiki Kannibal a urmat un șablon de păr în aer, blugi skinny, colecționare de „prieten de top” și utilizarea unui substantiv pentru un nume de familie. Deși deseori au câștigat puțini bani din faima lor, aceste figuri au renaștet pe internet, locuind într-o lume cvasi-fictivă a dramei înalte și fotografie cu contrast ridicat .
Comparați identitățile lor auto-modate cu cele ale rețelei sociale de astăzi: în timp ce Myspace era despre performanță și imaginație, astăzi Facebook aplică o politică privind numele real, luptându-se cu drag queens care cântă sub nume de scenă și chiar ne cer scot prieteni care nu se conformează. Deși web-ul social este supravegheat și populat cu butoane de raportare, trece cu vederea acest singur har oferit de social media în trecut: dreptul de a adopta o nouă identitate și de a dispune de ea atunci când își urmează cursul.
A trăi într-o era online înseamnă să te naști cu oameni SEO , activ de înainte ca degetele noastre mici să atingă tastatura. Probabil chiar înainte de naștere, pe un server undeva un embrion „ profil fantomă ’ este compilat, declanșat atunci când viitorii părinți caută produse pentru copii pe Amazon. Datele sunt adunate din copilărie, cu mult înainte de a începe să oferim informațiile noastre în profilurile rețelelor de socializare. Consumăm, suntem urmăriți și mai târziu creăm.
Există termeni folosiți de marketeri pentru a descrie această existență asemănătoare unui cyborg, un sine cu un picior în lumea online și celălalt. IRL . „Nativ digital” este unul. „Millenial” se aplică, de asemenea, deși mulți dintre cei la care mă refer sunt mai tineri. Termenul meu preferat este folosit nu pentru oameni, ci pentru companii: „născut pe internet”, ca și cum s-ar referi la ceva dintr-o specie complet diferită. S-ar putea să nu ne fi fost „născuți pe internet”, din punct de vedere tehnic, dar internetul a fost cel care ne-a crescut și, în loc să deranjeze imaginile pentru bebeluși, se ține de rezultatele căutării.
Obișnuiam să fiu văzut... Acum nu sunt atât de sigur
Obișnuiam atât de mult să-mi fac blogul indexat de Google: am vrut să apar pe primul loc în rezultatele căutării, să fiu vizibil la infinit. Nu am putut să înțeleg de ce nimeni nu a găsit interesante tutorialele mele de croșetat și recenziile serioase despre luciu de buze. Am citit bloguri de marketing și am încercat toate trucurile pentru a fi ușor de găsit: cuvinte cheie, imagini, meta-date... Nu a decolat niciodată. Astazi se intampla asta indiferent daca iti place sau nu: primele tale rezultate de cautare vin de pe platformele sociale mai mari la care te inregistrezi (Facebook, Twitter, Instagram, LinkedIn si, datorita influentei Google, Google Plus). În acest sens, obțineți un control mai mare, deși odată cu aceasta vine și o vizibilitate periculoasă.
Pentru că vă înscrieți ca dvs.: în sondajul Net Children Go Mobile, 89% dintre copiii chestionați și-au folosit al doilea nume în profilul lor. Și se alătură la o vârstă șocant de fragedă: 14% dintre cei chestionați între nouă și zece ani erau pe rețelele de socializare, 39% dintre cei cu vârsta între unsprezece și doisprezece ani și 83% dintre cei între treisprezece și paisprezece ani. La cincisprezece până la șaisprezece ani, rata de utilizare este de 91%.
Este greu de imaginat ce Joi înapoi va arăta ca zece ani de acum înainte, dacă vom fi încă dispuși să le tolerăm. Mă încântă ideea ca lumea să vadă postări pe blog de când aveam șaptesprezece ani, dar ideea de a distribui postări scrise la doisprezece este de neimaginat. Desigur, este posibil să eliminați conturile și să declanșați profiluri sau ca părinții și profesorii să încerce să interzică copiii de pe internet. Dar astfel de opțiuni nu sunt întotdeauna realiste sau disponibile. Parolele sunt uitate, copiii găsesc o cale, iar greșelile pot fi înghețate pentru totdeauna în capturi de ecran sau pe archive.org mult după ce sunt observați și dați jos.
Profiluri de start?
Poate că Facebook ar trebui să lucreze la profiluri de pornire pentru copii, cele în care securitatea este mai mare și nu apar în rezultatele căutării, un echivalent mai indulgent cu bonele cu care mulți dintre noi am crescut. Dar aceasta este o iluzie: copiii se înscriu, indiferent – un citat din raport este de la un copil a cărui mamă și-a făcut profilul – și merită dreptul de a greși.
În cazul meu, vechile mele bloguri și conturi încă mai împrăștie pe internet, așa cum încă am caietul meu plin de texte scrise. Diferența este că unul este ascuns într-o cutie sub patul meu, pentru a nu vedea niciodată lumina soarelui, în timp ce ceilalți, dacă știi ce să cauți, pot fi accesați cu un singur clic...
